|
THR este principalul furnizor autorizat de pregătire profesională în turism şi industria ospitalităţii din România, cu o îndelungată experienţă în formarea profesională a adulţilor, cu certificare ISO 9001:2000 şi un număr de peste 20.000 de cursanţi în 10 ani de activitate.
THR organizează:
-
cursuri de calificare profesională pentru ocupaţii de bază din industria turismului şi a ospitalităţii,
-
cursuri de specializare profesională în scopul dezvoltării carierei,
-
cursuri de management pentru activităţi din turism în vederea obţinerii brevetului de turism,
-
programe de instruire/formare în turism, de 6 zile, pentru personalul salariat,
-
programe intensive de limbi străine,
-
examinare pentru obţinerea certificatului de competenţă lingvistică în turism.
Cursurile şi programele de pregătire se desfăşoară în conformitate cu standardele ocupaţionale, dezvoltând competenţe profesionale specifice diverselor ocupaţii din industria turismului şi a ospitalităţii, necesare asigurării unor servicii de calitate, conform standardelor internaţionale. Ele sunt autorizate şi avizate de Consiliul Naţional de Formare Profesională a Adulţilor (CNFPA).
Certificatele de calificare şi de absolvire, eliberate în sistemul de formare profesională a adulţilor sunt recunoscute la nivel naţional.
Echipa de formatori a THR are o vastă experienţă didactică, dar mai ales practică în domeniu, transpusă şi în manuale de specialitate, care alcătuiesc o bogată şi variată colecţie. Aceasta vine în sprijinul cursanţilor şi este la dispoziţia celor interesaţi.
Activităţile THR se desfăşoară la sediul din Bucureşti, la filiala din Constanţa, în colaborare cu partenerii din alte localităţi sau direct la societăţile comerciale de turism, la solicitarea acestora.
Infrastructura proprie pune la dispoziţia cursanţilor, o bază de instruire teoretică şi practică, cu laboratoare de simulare şi aplicaţii practice pentru principalele ocupaţii din turism, hotelărie şi alimentaţie:
- săli de clasă echipate cu mijloace audio - vizuale,
- laborator de informatică,
- laboratoare de practică profesională: restaurant - şcoală, bar - şcoală, bucătărie - şcoală (cu 16 posturi de lucru), cofetărie - patiserie - şcoală,
- bibliotecă de specialitate şi sală de lectură,
- amfiteatru de 420 de locuri, la sediul din Bucureşti.
THR Constanţa deţine o bază de instruire formată din:
- săli de clasă de 30 de locuri, dotate cu o gamă diversă de echipamente,
- laborator de informatică,
- laboratoare de practică profesională pentru hotelărie, restaurant, bar, bucătărie,
- bibliotecă de specialitate,
- amfiteatru de 80 de locuri.
THR este şcoală de turism membră a AEHT (Asociaţia Europeană a Şcolilor de Hotelărie şi Turism, cu sediul în Luxemburg) iar ca reprezentant naţional (codul R0 1), este membră în Comitetul Executiv al AEHT.
THR are relaţii constante de cooperare şi comunicare cu agenţii economici din industria turismului şi a ospitalităţii, precum şi cu profesioniştii din domeniu:
- Asociaţia Europeană a Şcolilor de Hotelărie şi Turism (AEHT)
- Institute of Hospitality (IoH), Surrey, UK
- Trend Hospitality – Consulting & Management
- Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT)
- Federaţia Industriei Hoteliere din România (FIHR)
- Asociaţia Naţională a Bucătarilor şi Cofetarilor din România (ANBCT)
- Asociaţia Naţională a Maître d'Hôtel (ANMH)
- Clubul Naţional al Someleriei din România (CNSR)
- Federaţia Patronatelor din Turism din România (FPTR)
- Asociaţia Naţională de Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC)
- Fundaţia Europeană pentru Învăţământul Hotelier - Turistic din România (FEIHT)
THR este reprezentat în conducerea sau în comisiile de specialitate ale unor asociaţii profesionale din turism şi industria ospitalităţii.
THR lucrează la o nouă ofertă de cursuri de lungă durată în asociere cu şcoli de turism cu tradiţie din străinătate.
|